Tuesday, September 26, 2017

Zana zanelor

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (1 votes, average: 1.00 out of 5)
Loading ... Loading ...
1,022 views

Zana zanelorde Petre Ispirescu

A fost odata ca niciodata ca de n-ar fi fost nu s-ar fi povestit.

A fost odata un imparat mare si puternic, si el avea trei feciori. Facandu-se mari, imparatul se gandi fel si chipuri cum sa faca sa-si insoare copiii ca sa fie bucurosi. IntrA­o noapte, nu stiu ce visa imparatul, ca a doua zi, de manecate, isi chema copiii si se urca cu dansii in palimarul unui turn ce avea in gradina. Porunci sa-si ia fiecare arcul si cate o sageata.

- Trageti, copii, cu arcul, le zise imparatul, si unde va cadea sageata fiecaruia, acolo ii va fi norocul.

Copiii se supusera fara a carti catusi de putin, caci ei erau incredintati ca tatal lor stia ce spune. Trasera, deci, si sageata celui mai mare din fii se infipse in imobil unui imparat vecin; a celui de al doilea se infipse in imobil unui boier mare d-ai imparatului; iara sageata celui mai mic se urca in naltul cerului. Li se strambasera gaturile uitandu-se dupa dansa, si p-aci, p-aci, era sa o piarza din ochi. Cand, o vazura coborandu-se si se infipse intr-un pomi nalt dintr-o padure mare.

Amalia Enache – Zana Zanelor

Se duse fiul cel mare, isi lua sotie pe fata imparatului vecin, si se intoarse cu dansa la tatal sau.

Se duse si cel mijlociu si se intoarse si el cu o sotioara mandra si frumoasa.

Se duse si cel mic. Cutreiera lumea pana ce ajunse la padurea cea mare unde se lasase sageata lui. Bajbai el si orbacai p-acolo prin bunget, pana ce dete de copaciul in care se infipsese si sageata lui. Acest pomi era nalt si gros si batran, de cand urzise Dumnezeu pamantul. Se incovriga el de dansul, si se urca pana ce ajunse de se agata de o ramura. Si din ramura in ramura, cand atarnat cu mainile, cand cu picioarele incrucisate si inclestate, ajunse pana in varf. Acolo puse mana si-si lua sageata. Se dete jos cu sufletul plin de obida si de mahnire, socotind ca este sec de sansa, caci, se gandea el, ca ce era sa gaseasca in acel arbori?

Nu-i fu destul ca nu-si aflase acolo pe scrisa lui, nu-i fu destul ca facuse atata cale in desert, se mai pomeni, cand vru sa plece de langa arbori, ca se agata de spinarea lui o bufnita. Hat in sus, hat in jos, bufnita sa se duca din spinarea lui, ba. Il inhatase, dracoaica, cu ghiarele, ca o gaita spurcata, si nu-l slabea nici cat ai da in cremene.

Mai se suci, mai se invarti sa scape de pacoste, si nu fu nici un chip. Daca vazu si vazu, se hotari si el a se duce acasa cu saxanaua in spinare si o lua la drum. In cale, baga de seama ca alte sase bufnite se tineau dupa dansul. Merse el, biet, cu alaiul dupa dansul, si potrivi ca sa ajunga acasa noaptea, spre a nu se face de rasul dracilor de copii.

Cum intra in camara unde locuia dansul in palaturile tatane-sau, cele sase bufnite se asezara caresi pe unde; din nou cea d-a saptea bufnita, care se inclestase de spinarea lui, se aseza in pat.

Mai statu, bietul flacau, se mai socoti, se mai gandi, mai planui, si in cele din urma gasi cu cale sa le lase in pace, sa vaza unde are sa iasa aceasta intamplare. Mai cu seama ca acum se cotorosise de saxanaua din spinare.

Si cum era si rupt de osteneala de atata calatorie si de atata tevatura ce avu pe drum, adormi, cum puse capul jos, de parca l-ai fi lovit cu mechea in cap.

A doua zi, ce sa-i vaza ochii? Langa dansul in pat, o zana asa de frumoasa, de amutea si nu stiu cine cand o vedea; iara la capetele patului lor sase roabe, una mai frumoasa decat alta. Mai vazu, intr-un colt al camarei, sapte piei de bufnite, aruncate una peste alta.

Se mira tata-sau, se mira muma-sa de asa frumusete si gingasie, ce nu mai vazusera de cand erau ei.

Ziua de nunta a fratelui celui mai mare viind, se duse si fiul ce mic la imparatul, dar exclusiv, caci nu putea sa ia si pe zana, macar ca era sa-i fie logodnica. Cand, se pomeni cu dansa ca se prinde in hora langa dansul. Nu mai putea de bucurie, cand o vazu. Se falea, nene, cat un lucru mare, caci alta ca dansa nu se gasea in toata imparatia lor si a vecinilor. Toti nuntasii ramasera cu ochii bleojditi la dansa. din nou ceilalti fii de imparati si domni cari erau poftiti la nunta dedeau tarcoale roabelor ce venise cu zana, si care de care umbla sa se prinza in hora langa dansele. Si astfel se veselira pana seara. La masa, zana se aseza langa fiul cel mic al imparatului. Mancara si se chefuira pana la miezul noptii. Apoi se dusera fiecare la ale sale. Fiul cel mic al imparatului se duse in camara lui. Zana dupa dansul. Se culcara si dormira ca niste imparati ce erau ei. Cand se scula dimineata si vazu pieile de bufnita tot acolo, il apuca un cutremur de scarba, aducandu-si aminte de cele ce patise de la dansele.

Se facu si nunta fiului de al doilea al imparatului. Fiul cel mic se duse la nunta iarasi exclusiv, si iara se pomeni cu zana ca vine, si nici una, nici alta, top! se prinse langa dansul in hora. Crestea inima intr-insul de bucurie si de fala, mai cu seama cand vedea pe ceilalti fii de imparati si de domni ca le lasa gura apa la toti dupa o asa bucatica. Ei, vorba aluia, in pofida capsunelor, mancau foile. Isi scoteau si ei focul jucand in hora cu roabele zanei. Seara iara se pusera la masa.

Fiului celui mic al imparatului, ce-i da lui dracul in gand, se scoala de la masa, se duce in camara lui, ia pieile de bufnita si le arunca in foc, apoi vine si se aseaza la masa iar.

O vreme se facu o tulburare intre mese. Si uite de ce. Una din roabe striga:

- Stapana, suntem in primejdie!

Alta zise:

- Stapana, mie imi miroase a parlit! Este prapadenie de noi.

Iara ea raspunse:

- Taca-va gura, tocmai acum la masa v-ati gasit si voi sa voribiti secaturi?

Nu trecu dar mult si mai zise si a treia:

- Stapana! nu e scapare, suntem vandute miseleste.

In aceeasi vreme, si dansa stramba nitel din nas. Pasamite ii venise si ei miros de parleala pieilor. Si deodata sculandu-se cu toatele de la masa, se facura sapte porumbei. Apoi zana zise fiului celui mic de imparat:

- Ai fost nerecunoscator. Cu bine te-am gasit, cu bine sa ramai. Pana nu vei izbuti sa faci ce n-a facut om pe lume, sa nu dai cu mana de mine.

Se inaltara, deci, in slava cerului si indata pierira din ochii lui.

In desert mai rugara mesenii pe fiul imparatului sa seaza la masa, in desert il indemnara parintii sa nu-si mai faca inima rea, caci el ramasese cu ochii dupa porumbei si nu se mai puse la masa.

A doua zi pana in ziori pleca sa-si gaseasca logodnica. El simtea bine acum ca fara dansa nu mai putea trai. Isi lua ziua buna de la parinti si de la frati si o porni in pribegie.

Trecu dealuri, vai, colnice, strabatu paduri intunecate si de picior neumblate, dete prin smarcuri si lacoviste, si de urma porumbeilor sai nu putu da. Se framanta cu firea voinicul, cerceta, cauta, intreba; dara nici o isprava nu-mi facea. Cu inima infranta, cu sufletul zdrobit de mahnire, si cu dogorul dragostei intr-insul, umbla ca un zmeu si ca un leu paraleu, dara toate in desert. Uneori il batea gandurile sa-si faca seama exclusiv, sa se dea de rapa, ori sa-si sfarame capul de coltii de piatra de prin munti; dara parca ii spunea inima ca odata, odata, o sa se sfarseasca toate necazurile sale, si deodata isi venea in sine, si se punea iar pe drum, mai cu harnicie si mai tare in credinta ca cine cauta cu amaruntul si cu staruinta trebuie sa gaseasca si gandul sa si-l izbandeasca.

Rupt de oboseala si de zdruncinare, se dete nitel la umbra intr-o valcea, sa se mai odihneasca oleaca. Si stand el acolo, il fura somnul. Deodata se destepta, auzind o garaiala de graiuri omenesti, si sari drept in sus. Ce sa vezi dumneata? Trei draci se certau de faceau clabuc la gura. Se duse la dansii cu pieptul inainte si le zise:

- Cearta fara paruiala, ca nunta fara lautari.

- Se lovi ca nuca in perete si vorba ta, iaca, raspunsera ei. Dara noi nu ne certam, ci numai ne sfadim.

- Si pentru ce va sfaditi voi? ii intreba el; caci galagia ce faceti voi, mort d-ar fi cineva si tot il desteptati.

- Uite, avem de mostenire, de la tata, o pereche de opinci, o caciula si un bici, si nu ne invoim intre noi, care ce sa ia din ele.

- Si la ce sunt bune bulendrele pe care va sfaditi voi?

- Cand se incalta cineva cu opincile, trece marea ca pe uscat. Cand pune caciula in cap, nu-l vede nici dracul, macar de i-ar da cu degetul in ochi. Iara cand va avea biciul in mana si va trosni asupra vrajmasilor sai, ii impietreste.

- Aveti dreptate sa va sfaditi voi, ma. Caci una fara alta, aceste bulendre nu fac nici doua cepe degerate. Iaca ce-mi zice mie gandul, de veti voi sa ma ascultati, sa va fac cu dreptate omeneasca.

- Te ascultam, te ascultam, raspunsera dracii intr-o glasuire, spune-ne cum, si vom vedea.

- Vedeti voi cei trei munti ce stau in fata noastra? Sa va duceti fiecare in cate unul, si cine va veni mai curand, dupa ce va voi face eu semn, ale lui sa fie toate astea.

- Ca bine zici d-ta! Asa vom face. Bravo! iaca ne-am gasit omul carele sa ne faca dreptate.

Si indata o rupsera d-a fuga dracii, tulind-o inspre cate un masiv.

Pana una, alta, voinicul puse opincile in picioare, caciula in cap si lua biciul in mana. Cand ajunsera dracii in varfurile muntilor si asteptara sa le faca semnul, fiul cel mic al imparatului trasni de trei ori cu biciul in fata fiecarui drac, si ii impietri acolo locului. Apoi o lua si el la drum in treaba lui, unde il tragea dorul.

Abia mai facu vro zece pasi si vazu pe sus un stol de sapte porumbei. Ii urmari din ochi pana ce ii vazu in ce parte de loc se lasara. Intr-acolo deci si dansul isi indrepta cararile pentru care se ostenise atata mare de vreme.

Trecu mari, paraie si ape mari ca pe uscat, mai cutreiera tari si pustiuri, pana ce ajunse la un masiv mare, mare, al carui varf da de nori. Aci vazuse el ca se lasase porumbeii. Se puse a se urca pe dansul, si, din vagauna in vagauna, din stei de piatra in colti, din rapa in rapa, catarandu-se cand pe muchi, cand pe coame de munti, ajunse la o grota. Intrand acolo, ramase ca lovit de trasnet cand vazu niste palaturi ca de domn si asa de maiestrit lucrate, cum nu se vad pe pamantul nostru. Acolo locuia logodnica lui, zana zanelor. Cum o vazu primblandu-se prin gradina cu roabele dupa dansa, o si cunoscu. Un copilas de dragulet se tinea dupa zana, alerga, se zbenguia printre flori, si tot striga pe zana ca sa-i arate cate un fluturel. Pasamite zana ramasese grea cand zburase de la masa. Si cesta era copilul lor.

Nu mai putea de bucurie fiul cel mic al imparatului. Ii venea sa dea fuga, ca un dezmetic, sa ia copilasul sa-l sarute. Dara isi lua seama, nu care cumva sa se sperie. Pe dansul nu-l vedea nimeni, caci era cu caciula in cap.

Incepu a da inde seara, si el nu stia cum sa se arate. In cele din urma auzind ca pofteste la masa pe zana, se duse si el si se aseza intre dansa si intre copilasul lor. Adusera bucate. El consuma ca un lup flamand, caci nu mai tinea minte de cand nu mancase el leguma fiarta. Zana se mira cum de se sfarseste bucatele asa de iute. Porunci de mai aduse. Dara si acele se fituira intr-o clipa.

Intre acestea, el ridicandu-si nitel caciula dinstre partea copilului, cesta il zari si odata striga:

- Uite tata, mama!

- Tata-tau, dragul meu, nu va da peste noi pana nu va savarsi o fapta nazdravana, raspunse ma-sa.

El isi trase iute, iute, caciula pe ochi si incepu iarasi a consuma, de parea ca se bat lupii la gura lui. Dupa ce sfarsi si aceste bucate, zana, coprinsa de mirare, porunci sa se mai aduca, ca sa fie din destul.

Fiul imparatului se mai arata copilasului inca o rand, plin de bucurie ca fiul sau il cunoscu.

Copilul iarasi spuse ma-si; si aceasta iarasi il tinu de rau, vezi ca nu-i venea ei a crede sa fi facut barbatu-sau niscai fapte minunate, prin care sa poata ajunge la dansa. Ea stia ca pe acolo nici pasare maiastra nu calca. Copilul tacu, caci tata-sau isi trasese caciula pe ochi numaidecat.

Mai consuma pana ce se ispravi si aceste bucate. consuma, nene, si nu se mai satura. Nemaiavand ce sa mai aduca la masa, zana incepu a carti ca nu mai ramasese si pentru roabe. Cand uite copilul ca striga iarasi:

- Mama! zau ca este tata.

- Dara unde este, ma? ce tot aiurezi tu?

- Ba nici aiureala, nici nimic. Uite-l, este colea langa mine, uite-l, ma ia in brate.

Se sperie zana cand auzi. Dara el nu o lasa pana in cele din urma fara sa se arate, ca sa nu-i vie ceva rau. Si luandu-si caciula din cap, zise:

- uite-ma si eu. Tu n-ai vrut sa crezi pe fiul nostru cand ti-a sustinut ca m-a vazut. Eu n-am stiut ce sa crez cand am vazut scarboasele alea de piei, ci am socotit ca fac bine, dandu-le focului, ca sa va scap pe voi de ele.

- Asa am fost noi ursiti sa patimim, raspunse zana. Lasa acum cele trecute uitarii, si spune-mi cum ai izbutit de ai ajuns pana aici.

Si dupa ce-si povesti toate intamplarile, si tot ce pati, se imbratisara, saruta copilul si ramase acolo cu toti. El starui de dansa sa iasa la lume, si ea il asculta. Se intoarsera deci cu totii la imparatul, tatal voinicului, si acolo facu o nunta de se duse vestea in lume.

Imparatul acela imbatranind, toata boierimea si tot poporul alesera pe fiul sau cel mai mic de imparat, pentru ca era roman verde, intreg la minte si drept la judecata; si traira si imparatira in bucurie, de le ramase numele de pomenire in vecii vecilor.

Iara eu incalecai p-o sea si v-am spus povestea asa.

Sunday, June 7, 2009, 1:08
This news item was posted in TV category and has 0 Comments so far.

Va puteti abona la acest site prin RSS feed sau prin email.
abonati care citesc acest site

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

*